Category Archives: All posts

Copacul

Pe malul noroios al imaginatiei mele, zacea intins un copac.

Se uita la cer si isi spunea ca e norocos ca a supravietuit.

Copacul avea ramuri multe,care mai de care mai inalte.

Tinta lui era cerul.

Cum sa faca sa ajunga mai repede la cer?

Un localnic turmentat trecea in graba in cautare de vise.

Copacul a strigat dupa ajutor dar nu era auzit.

Localnicul cu suflet rigid,sufocat de propria betie,s-a apropiat incet de copac si a inceput sa ii taie ramurile.

Copacul plangea.

Cum va mai putea ajunge la cer?Ce se va intampla cu visul lui?

Fiind secat de durere,copacul s-a aplecat sa bea putina apa din albia raului.

El a zarit acolo idealul,care se oglindea nemarginit.

Pe malul noroios al imaginatiei mele,a stiut ca a gasit Adevarul.

 

 

 

 

Anunțuri

Tic Tac

Roata se intoarce mereu,dar ceasul niciodata.


In Tine

Fericit e cel care iubeste si este iubit .Cum poti fi fericit daca iubesti o floare?Ea nu are sentimente !

Ca sa poti fii fericit trebuie sa fie reciproc …totul…

Tu si Sinele tau trebuie sa fiti unul si acelasi,trebuie sa inveti sa-L descoperi si sa-L iubesti, doar asa vei fii fericit!

Oamenii tind tot timpul sa fie ocupati pentru ca daca suntem singuri ,suntem pierduti!Ne este asa de greu sa ne suportam doar pe noi,incat suntem nevoiti sa uitam de noi.Nu stim sa ne bucuram de singuratate,nu stim sa gustam din Eul nostru .Noi vrem sa fim tot timpul :fie la munca,fie inconjurati de prieteni,fie rataciti prin propriile aventuri,traim fie din iluzii,fie fumam sa nu ne plictisim , sau bem sa uitam etc .Cati dintre  voi meditati la ceea ce  traiti ?Nici macar in cele mai profunde clipe de solitudine nu vreti sa fiti singuri! Suntem niste lasi!Asta suntem…suntem niste oameni …niste oameni „fericiti” dar nedescoperiti.Tindem sa ne apropiem de ceilalti ca sa ne descoperim, sau sa copiem ceea ce vedem, dar prietene cel mai bun mod de a te descoperi e chiar in Tine.

Redescoperiti-va!


Poèmes d’amour

                 "De dragoste"

                                     Ana Blandiana

    "Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
    Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
    Când somnul bont la care-s condamnată
    Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

    Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
    Cum ţii să nu se verse un potir
    Şi pune-ţi gura peste gura mea:
    Inspiră ţipătul care-l expir,

    Să nu se-audă hohotul de plâns
    Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
    Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
    Valul de spaimă care creşte-n jur

    Şi duce totul, şi în urma lui
    Rămâne doar moloz şi ghilimele,
    Şi se chircesc bolnave şi se sting
    Şi soarele şi celelalte stele…"